Conditii de calatorie in Slovenia

Slovenia este un stat membru al Uniunii Europene (din 2004), cu un ritm susţinut de dezvoltare şi cu o economie de piaţă funcţională. Forma de guvernământ este republica, condusă de un preşedinte. Sistemul administrativ este format din Guvern şi 193 de unităţi ale administraţiei locale. Parlamentul este organizat în sistem bicameral (Consiliul Naţional şi Adunarea Naţională). Sistemul judecătoresc se compune din Curtea Supremă, tribunale şi judecătorii. Limba oficială este limba slovenă. La nivel instituţional se foloseşte şi limba engleză. Moneda naţională este coroana slovenă (simbol Sk). Începând cu data de 1 ianuarie 2007, în Slovenia va fi introdusă moneda unică europeană Euro. Ziua naţională a Sloveniei este 25 iunie. Capitala ţării este Ljubliana.

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români pot intra pe teritoriul Sloveniei în baza cărţii de identitate sau a paşaportului valabil care atestă naţionalitatea şi pot rezida pe teritoriul acestui stat pentru o perioadă de până la 3 luni fără nici o condiţionare sau formalităţi, alta decât cea de a deţine o carte de identitate/paşaport valabile.

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia naţională recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile slovene:

Pentru a preîntâmpina eventuale dificultăţi se recomandă cetăţenilor români ca în primul semestru al anului în curs să aibă asupra lor paşaportul, pe durata deplasării  în spaţiul Uniunii Europene.

Ameninţări teroriste

Slovenia nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul naţional, însă după atentatele teroriste de la Madrid (11 martie 2004) şi de la Londra (7 iulie 2005), autorităţile tuturor statelor europene au instituit o stare de alertă preventivă, menită a semnala eventuala repetare a unor astfel de atentate.

Cetăţenilor români care călătoresc în Slovenia li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile slovene şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).

Siguranţă şi criminalitate

Slovenia este o ţară sigură din punctul de vedere al criminalităţii. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Este recomandabil ca documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse în mod vizibil asupra persoanei sau în maşini. În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei. Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, este recomandabil ca documentele personale să fie lăsate la hotel şi să se păstreze numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a oficiului consular român cel mai apropiat:

  • Secţia Consulară a Ambasadei României din Ljubljana

Adresa: Smrekarjeva 33a 1107 Ljubljana
Telefon: (00386)(1) 505-8294; (00386)(1) 505-7335; Fax: (00386)(1) 505-5432

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor slovene, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 112 sau 911 – servicii de urgenţă
  • 113 – poliţie
  • 112 – pompieri
  • 112 – salvarea

Se recomandă, de asemenea, sesizarea Ambasadei României, care poate acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.

Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Slovenia. Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în Slovenia să încheie poliţe de asigurare medicală şi de călătorie, pentru întreaga durată a deplasării. Încheierea poliţelor de asigurare trebuie făcută în România, neexistând posibilitatea încheierii lor în Slovenia.

În cazul în care sunt necesare servicii medicale, trebuie luată în primul rând legătura cu agentul sau partenerul sloven al societăţii de asigurări care a încheiat poliţa. Acesta va indica unitatea sau unităţile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza poliţei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate în conformitate cu clauzele prevăzute în poliţa de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de poliţa de asigurare, vor fi achitate în mod individual de beneficiar.

Condiţii privind traficul auto

În Slovenia, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Pe tot parcursul anului este obligatoriu ca farurile să fie aprinse în permanenţă (faza de întâlnire). Starea generală a drumurilor şi infrastructurii este bună. Parcarea este permisă numai în locuri rezervate, contra cost, iar tichetele trebuie afişate la vedere în interiorul maşinii. În Slovenia, centura de siguranţă este obligatorie. Funcţionează sistemul priorităţii de dreapta. Limitele de viteză admise: în localităţi – 60 km/oră; în afara localităţilor – 90 km/oră; autostrăzi – 130 km/oră. Depăşirea limitelor de viteză poate atrage aplicarea unor amenzi intre 300 si 1000 de euro şi suspendarea permisului de conducere în cazul în care şoferii au depăşit cu 30 km/h limita de viteză

Taxele pentru autostrăzi se plătesc sub forma de numerar la iesirea de pe autostrazi, la ghisee special amenajate, prevazute cu bariere.

Permisul de conducere 

Permisul de conducere românesc este valabil în Slovenia o perioadă de 90 de zile de la data intrării. Cetăţenii români care îşi stabilesc domiciliul în Slovenia pot să solicite preschimbarea permisului românesc şi obţinerea unui permis sloven.

Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie

În caz de accident uşor, notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia. Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii de asigurări din Slovenia.

Fiecare poliţă de asigurare medicală emisă de o societate de asigurare autorizată din România are înscris pe ea un număr de telefon la care se răspunde în regim de permanenţă.
Apelaţi numărul de telefon înscris pe poliţă şi urmaţi toate îndrumările ce vă sunt adresate.
Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.

În cazul producerii de accidente de circulaţie care cauzează decesul unui cetăţean român, autorităţile locale procedează la întocmirea formalităţilor necesare, inclusiv eliberarea certificatului de deces şi informează Ambasada României. Pentru repatrierea corpului neînsufleţit, familia persoanei decedate trebuie să se apeleze la o firmă specializată din Slovenia sau din România. Firma în cauză se va ocupa de obţinerea tuturor avizelor necesare transportului. Ambasada dispune de evidenţe şi coordonate de contact ale unor societăţi de pompe funebre care pot interveni în astfel de cazuri.

Numerele telefonice apelabile în caz de urgenţă:

  • 112 sau 911- Urgenţă
  • 113 – Poliţia
  • 112 – Pompieri

Reglementări vamale

Regulamentul vamal sloven conţine reglementări similare cu ale celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene. Este permisă introducerea, fără plata taxelor vamale, a bunurilor de folosinţă personală, constatate de funcţionarul vamal că nu sunt destinate unor scopuri comerciale.

Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: 200 de ţigări sau 100 de ţigări de foi sau 50 trabucuri sau 250 grame tutun; 1 litru spirt; 2 litri de vin, 50 grame de parfum.

Este interzisă scoaterea din Slovenia a obiectelor de artă şi cultură. Este ilegal să se introducă pe teritoriul Sloveniei substanţe toxice şi psihotrope sau otrăvuri.  

Utilizarea cărţilor de credit

În Slovenia există un sistem bine dezvoltat şi o reţea puternică de ATM-uri. Se acceptă plata cu cărţi de credit/debit la cvasi-totalitatea magazinelor, restaurantelor, staţiilor de benzină.

Regimul animalelor de companie

La intrarea pe teritoriul Sloveniei cu animale de companie trebuie prezentat „paşaportul” animalului (document de însoţire) cu remarci privind regimul obligatoriu de vaccinare. [mae.ro]

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s