Conditii de calatorie in Germania

Germania este un stat federal dezvoltat, cu o economie de piaţă stabilă, membru al Uniunii Europene. Face parte din grupul celor mai puternice economii industrializate ale lumii, plasându-se pe locul al treilea în lume şi pe primul loc în Europa. Forma de guvernământ este republica, condusă de un preşedinte. Sistemul administrativ este format din Guvernul federal şi guvernele celor 16 landuri. Parlamentul este organizat în sistem bicameral. Sistemul judecătoresc se compune din tribunale federale, regionale şi locale. Limba oficială este germana. Moneda naţională este euro. Ziua naţională a Germaniei este 3 octombrie. Capitala ţării este Berlin.

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Condiţiile de intrare în Germania sunt cele prevăzute de sistemul de reglementări care guvernează admisia în spaţiul Schengen (statele membre ale spaţiului Schengen sunt următoarele: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Islanda şi Norvegia). Aceste condiţii sunt următoarele:

  • deţinerea unui paşaport/carte de identitate valabile (valabilitatea paşaportului/cărţii de identitate trebuie să depăşească cu cel puţin trei luni data încheierii călătoriei);
  • deţinerea vizei valabile aplicată în paşaport, în cazul deplasărilor pentru care este necesară viza;
  • absenţa unei interdicţii de intrare în spaţiul Schengen (aceasta poate fi verificată de autorităţile de frontieră prin consultarea Sistemului Informatic Shengen).

Cetăţenii români pot intra pe teritoriul Germaniei în baza cărţii de identitate sau a paşaportului valabil care atestă naţionalitatea şi pot rezida pe teritoriul acestui stat pentru o perioadă de până la 3 luni fără nici o condiţionare sau formalităţi, alta decât cea de a deţine o carte de identitate/paşaport valabile.

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia naţională recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile germane:

Pentru a preîntâmpina eventuale dificultăţi se recomandă cetăţenilor români ca în primul semestru al anului în curs să aibă asupra lor paşaportul, pe durata deplasării  în spaţiul Uniunii Europene.


Ameninţări teroriste

Germania nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul naţional.

După atentatele teroriste de la Madrid (11 martie 2004) şi de la Londra (7 iulie 2005), autorităţile tuturor statelor europene, între care şi cele din Germania, au instituit o stare de alertă preventivă, menită a semnala eventuala repetare a unor astfel de atentate.

Cetăţenilor români care călătoresc în Germania li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile germane şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Siguranţă şi criminalitate

Germania este o ţară cu un nivel de criminalitate scăzut. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Este recomandabil ca documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse în mod vizibil asupra persoanei sau în maşini. Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă. În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei. Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, este recomandabil ca documentele personale să fie lăsate la hotel şi să se păstreze numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a oficiului consular român cel mai apropiat:

  • Secţia Consulară a Ambasadei României din Berlin
  • Consulatul General al României din München
  • Consulatul General al României din Bonn

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor germane, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 112 – serviciul de urgenţe

Se recomandă, de asemenea, sesizarea oficiilor consulare române, care pot acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.


Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Germania. Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în Germania să încheie poliţe de asigurare medicală şi de călătorie, pentru întreaga durată a deplasării.

În cazul în care sunt necesare servicii medicale, trebuie luată în primul rând legătura cu agentul sau partenerul german al societăţii de asigurări care a încheiat poliţa. Acesta va indica unitatea sau unităţile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza poliţei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate în conformitate cu clauzele prevăzute în poliţa de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de poliţa de asigurare, vor fi achitate în mod individual de beneficiar.


Condiţii privind traficul auto

În Germania, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Starea generală a drumurilor şi infrastructurii este foarte bună. Parcarea este permisă numai în locuri rezervate, contra cost (în general taxa este de 1 euro/oră, iar tichetele se cumpără fie de la aparatele de taxare din parcare, fie de la centrele de difuzare a presei). În Germania, centura de siguranţă este obligatorie. Funcţionează sistemul priorităţii de dreapta.


Permisul de conducere

Permisul de conducere românesc este valabil în Germania o perioadă de 90 de zile de la data intrării pe teritoriul Germaniei. Cetăţenii români care îşi stabilesc domiciliul în Germania pot să solicite preschimbarea permisului românesc şi obţinerea unui permis german.


Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie

În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia. Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă care figurează pe Cartea verde.
Fiecare poliţă de asigurare medicală emisă de o societate de asigurare autorizată din România are înscris pe ea un număr de telefon la care se răspunde în regim de permanenţă.

Apelaţi numărul de telefon înscris pe poliţă şi urmaţi toate îndrumările ce vă sunt adresate.

Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.

În cazul producerii de accidente de circulaţie care cauzează decesul unui cetăţean român, autorităţile locale procedează la întocmirea formalităţilor necesare, inclusiv eliberarea certificatului de deces şi informează Ambasada sau Consulatul General al României. Pentru repatrierea corpului neînsufleţit, familia persoanei decedate trebuie să se apeleze la o firmă specializată din Germania sau din România. Firma în cauză se va ocupa de obţinerea tuturor avizelor necesare transportului. Ambasada sau consulatul general dispun de evidenţe şi coordonatele de contact ale unor societăţi de pompe funebre care pot interveni în astfel de cazuri.

Telefoane utile pentru informaţii privind traficul sau conduita în caz de accident:

  • serviciul de urgenţe 112


Reglementări vamale
 

Regulamentul vamal german conţine reglementări similare cu ale celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene. Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: ţigări: 200 bucăţi; 1 litru băuturi alcoolice; parfumuri 50 g. Detalii suplimentare privind regimul vamal aplicat de autorităţile germane pot fi obţinute prin intermediul paginii web a Administraţiei Federale a Vămilor (www.zoll.de)


Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante. Turiştii pot avea asupra lor medicamentele uzuale, pentru stricta necesitate personală.


Regimul animalelor de companie

Începând cu data de 1 octombrie 2004, animalele care sunt introduse pe teritoriul unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene trebuie să satisfacă noi condiţii sanitare:

  • identificarea (tatuaj sau microcip implantat sub piele)
  • carnetul de sănătate veterinar
  • vaccinul antirabic în curs de valabilitate

Vă recomandăm să consultaţi un medic veterinar înainte de a efectua o deplasare cu animale de companie într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene.

About these ads

Scrie un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.