Conditii de calatorie in Danemarca

Danemarca este o ţară dezvoltată, cu o economie de piaţă stabilă, membră a Uniunii Europene. Forma de guvernământ este monarhia constituţională, condusă de regina Margareta a II-a. Sistemul administrativ este format din Guvernul central, 13 judeţe (amter) şi 270 de municipalităţi (kommuner). Parlamentul este organizat în sistem unicameral (Folketing). Sistemul judecătoresc se compune din tribunale provinciale, regionale şi municipale. Danemarca exercită jurisdicţie asupra a două provincii autonome: Groenlanda şi Insulele Faroe. Limba oficială este daneza, însă limba engleză este foarte larg utilizată. Moneda naţională este coroana daneză (simbol DKK). Ziua naţională a Danemarcei (Ziua Constituţiei) este 5 iunie. Capitala ţării este Copenhaga.

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Condiţiile de intrare în Danemarca sunt cele prevăzute de sistemul de reglementări care guvernează admisia în spaţiul Schengen (statele membre ale spaţiului Schengen sunt următoarele: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Islanda şi Norvegia). Aceste condiţii sunt următoarele:

  • deţinerea unui paşaport/carte de identitate valabile (valabilitatea paşaportului/cărţii de identitate  trebuie să depăşească cu cel puţin trei luni data încheierii călătoriei)
  • deţinerea vizei valabile aplicată în paşaport, în cazul deplasărilor pentru care este necesară viza
  • absenţa unei interdicţii de intrare în spaţiul Schengen (aceasta poate fi verificată de autorităţile de frontieră prin consultarea Sistemului Informatic Shengen)

Cetăţenii români pot intra pe teritoriul Danemarcei în baza cărţii de identitate sau a paşaportului valabil care atestă naţionalitatea şi pot rezida pe teritoriul acestui stat pentru o perioadă de până la 3 luni fără nici o condiţionare sau formalităţi, alta decât cea de a deţine o carte de identitate/paşaport valabile.

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia naţională recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile daneze:

Pentru a preîntâmpina eventuale dificultăţi se recomandă cetăţenilor români ca în primul semestru al anului în curs să aibă asupra lor paşaportul, pe durata deplasării  în spaţiul Uniunii Europene.


Ameninţări teroriste

Danemarca nu a suferit atacuri teroriste pe teritoriul naţional.

După atentatele teroriste de la Madrid (11 martie 2004) şi de la Londra (7 iulie 2005), autorităţile tuturor statelor europene, între care şi cele din Danemarca, au instituit o stare de alertă preventivă, menită a semnala eventuala repetare a unor astfel de atentate.

Cetăţenilor români care călătoresc în Danemarca li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile daneze şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Siguranţă şi criminalitate

Danemarca este o ţară cu un nivel de criminalitate redusă. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Este recomandabil ca documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse în mod vizibil asupra persoanei sau în maşini. Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă. În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei. Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, este recomandabil ca documentele personale să fie lăsate la hotel şi să se păstreze numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a oficiului consular român cel mai apropiat (Secţia Consulară a Ambasadei României din Copenhaga).

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor daneze, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 112 – serviciul de urgenţe

Se recomandă, de asemenea, sesizarea oficiului consular român, care poate acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.


Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Danemarca. Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în Danemarca să încheie poliţe de asigurare medicală şi de călătorie, pentru întreaga durată a deplasării.

În cazul în care sunt necesare servicii medicale, trebuie luată în primul rând legătura cu agentul sau partenerul danez al societăţii de asigurări care a încheiat poliţa. Acesta va indica unitatea sau unităţile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza poliţei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate în conformitate cu clauzele prevăzute în poliţa de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de poliţa de asigurare, vor fi achitate în mod individual de beneficiar.


Condiţii privind traficul auto

În Danemarca, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă şi este obligatoriu ca farurile să fie aprinse în permanenţă (faza de întâlnire). Drumurile publice, autostrăzile sunt marcate corespunzător normelor internaţionale rutiere. Este obligatorie purtarea centurii de siguranţa de către conducătorul autovehiculului (şoferul aflat la volan), precum si de toţi ceilalţi pasageri din autovehicul. Limite de viteză: între 30-50 km/h în oraşe; între 60-90 km/h în afara oraşelor; între 90-120 pe autostrăzi. Depăşirea vitezei legale se pedepseşte contravenţional cu amenda intre 500 şi 2500 de coroane.

Parcarea se face numai în locurile special amenajate şi numai în intervalul de timp menţionat. În Danemarca, toate autovehiculele au lipite pe parbriz ceasuri pentru fixarea orei de contorizare a parcării. Depăşirea timpului legal este sancţionată contravenţional, prin plata de amenzi cuprinse între 500 şi 1500 de coroane.

Recomandăm în mod special conducătorilor auto aflaţi în Danemarca sa acorde o atenţie deosebita persoanelor pe biciclete.


Permisul de conducere

Permisul de conducere românesc este valabil pe teritoriul danez pentru primele 90 de zile de şedere.


Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie

În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia. Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă care figurează pe Cartea verde.

Fiecare poliţă de asigurare medicală emisă de o societate de asigurare autorizată din România are înscris pe ea un număr de telefon la care se răspunde în regim de permanenţă.

Apelaţi numărul de telefon înscris pe poliţă şi urmaţi toate îndrumările ce vă sunt adresate.
Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.

În cazul producerii de accidente de circulaţie care cauzează decesul unui cetăţean român, autorităţile locale procedează la întocmirea formalităţilor necesare, inclusiv eliberarea certificatului de deces şi informează Ambasada României. Pentru repatrierea corpului neînsufleţit, familia persoanei decedate trebuie să se apeleze la o firmă specializată din Danemarca sau din România. Firma în cauză se va ocupa de obţinerea tuturor avizelor necesare transportului. Ambasada sau consulatul general dispun de evidenţe şi coordonatele de contact ale unor societăţi de pompe funebre care pot interveni în astfel de cazuri.

Telefoane utile pentru informaţii privind traficul sau conduita în caz de accident:

  • serviciul de urgenţe – 112 


Reglementări vamale
 

Regulamentul vamal danez conţine reglementări similare cu ale celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene. Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: 200 bucăţi ţigări; 1 litru băuturi alcoolice; 50 g parfumuri.


Utilizarea cărţilor de credit
 

În Danemarca sunt acceptate toate tipurile de cărţi de credit europene şi nord-americane, iar utilizarea acestora este foarte frecventă.


Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante. Turiştii pot avea asupra lor medicamentele uzuale, pentru stricta necesitate personală.


Regimul animalelor de companie

Începând cu data de 1 octombrie 2004, animalele care sunt introduse pe teritoriul unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene trebuie să satisfacă noi condiţii sanitare:

  • identificarea (tatuaj sau microcip implantat sub piele)
  • carnetul de sănătate veterinar
  • vaccinul antirabic în curs de valabilitate
  • titrajul seric de anticorpi antirabici (examen de laborator efectuat pe o mostră de sânge care permite să se testeze eficacitatea vaccinului antirabic); acesta trebuie făcut la minimum trei luni după vaccin şi cu trei luni înaintea exportului animalului

Vă recomandăm să consultaţi un medic veterinar înainte de a efectua o deplasare cu animale de companie într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene. [www.mae.ro]

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s